Actualizează sistemul tău de navigație CUPRA pentru autovehicule începând cu 2021
Aici îți arătăm pas cu pas cum poți descărca manual materialul cartografic nou pentru sistemul tău de navigație pentru autovehicule începând cu 2021 și cum îl poți importa în sistemul de navigație.
La oprirea sistemului Infotainment, procesul de instalare se întrerupe, fiind reluat automat atunci când sistemul este repornit.
1. Mergi la setările sistemului Infotainment al autovehiculului tău, pentru a afișa
versiunea materialului cartografic.
2. Descarcă datele de navigație și salvează-le pe un stick USB.
3. Cuplează contactul autovehiculului.
4. Conectează stick-ul USB cu sistemul Infotainment, cu autovehiculul
staționat.
5. Dacă actualizezi datele de navigație manual, suportul de date USB trebuie să fie
conectat permanent timp de mai multe zile, până când datele de navigație au fost
instalate. Instalarea are loc apoi automat în fundal, în timpul deplasării.
Actualizează sistemul tău de navigație CUPRA pentru autovehicule produse între 2018 și 2021
1. Ai nevoie de cardul SD cu datele cartografice de până acum ale sistemului tău de
navigație. La sistemul de navigație 6P0, cardul SD este introdus din fabrică în
slotul 2 pentru card SD. La sistemul de navigație Plus, poți utiliza orice card SD
de 32 GB sau 64 GB.
2. Pentru a asigura o redare fără erori a datelor, pe cardul SD trebuie salvate
numai datele de navigație.
3. Dacă utilizezi un sistem de operare Windows, ai nevoie de un program de
dezarhivare fișiere, de ex. 7-Zip. Poți descărca acest program de pe pagina web a
producătorului. Dacă utilizezi un alt sistem de operare, ai nevoie de un program
pentru dezarhivarea fișierelor descărcate, care să suporte formatul de fișiere
.zip.
4. Materialul cartografic poate necesita peste 25 GB spațiu de stocare, ceea ce
înseamnă că trebuie să ai disponibil cel puțin acest spațiu pe hard disk-ul
calculatorului tău. Hard disk-ul calculatorului tău trebuie să fie formatat în
format NTFS, pentru a putea procesa astfel de fișiere mari. Acesta este un sistem
standard, utilizat pe calculatoare mai noi. Dacă ai un calculator mai vechi,
verifică formatarea hard disk-ului, prin clic cu butonul dreapta al mouse-ului pe
simbolul pentru hard disk din Explorer și selectând "Proprietăți".
Actualizare CUPRA pasul 1
Ce versiune am instalată în prezent și ce versiune este disponibilă ca
actualizare?
Poți verifica versiunea actuală a datelor tale cartografice în sistemul tău de
navigație prin satelit, prin apăsarea butonului "MENIU". Confirmă pe afișaj
opțiunea "Setări" > "Informații sistem".
1. Pentru aceasta, scoate cardul SD cu datele cartografice din slotul 2 al
sistemului tău de navigație 6P0 sau propriul tău card SD de 32GB sau 64GB și
introdu-l în locașul pentru carduri SD al calculatorului tău, sau într-un cititor
de carduri conectat.
2. Creează pe calculatorul tău un folder pentru salvarea copiei de siguranță a
datelor cartografice.
3. Copiază toate datele de pe cardul SD în folderul pe care tocmai l-ai creat în
calculatorul tău.
Actualizare CUPRA pasul 2
Descărcarea datelor noi
1. Accesează pagina web pentru descărcare, unde sunt disponibile spre descărcare
cele mai actuale date. Ai posibilitatea de a descărca datele într-un singur fișier.
În funcție de viteza conexiunii tale la Internet, descărcarea poate dura mult peste
8 ore. Toate fișierele sunt comprimate în format .zip.
2. Descarcă toate fișierele noii versiuni și salvează-le pe toate într-un folder
nou (de ex. "Actualizare hartă") pe calculatorul tău.
3. Glisează comutatorul de pe cardul SD în poziția "Unlock" și introdu cardul SD în
locașul pentru carduri SD al calculatorului tău, sau al unui cititor de carduri
extern.
4. Șterge toate datele de pe cardul SD, sau formatează cardul din nou. Procedura în
acest context depinde de sistemul de operare: Navighează în Windows la unitatea
pentru carduri SD, apasă pe aceasta cu butonul dreapta al mouse-ului și selectează
"Formatare". Pentru celelalte sisteme de operare, te rugăm să urmezi instrucțiunile
producătorului.
5. Deschide primul fișier din folderul de pe calculatorul tău cu datele descărcate
(extensia .zip.001).
6. Dezarhivează fișierele pe cardul tău SD. Fișierele trebuie salvate direct în
directorul principal al cardului tău de memorie SD, nu este permisă salvarea lor
într-un sub-director.
7. Imediat ce dezarhivarea este finalizată, îndepărtează cardul SD din calculator
sau din cititorul de carduri. Glisează acum comutatorul de pe cardul SD din nou în
jos, în poziția "Lock".
Actualizare CUPRA pasul 3
Importarea datelor în sistemul de navigație
1. Introdu cardul SD din nou în locașul 2 al sistemului tău de navigație.
2. Hărțile de navigație actualizate sunt disponibile imediat ce sistemul detectează
cardul SD reintrodus.
3. Dacă ai un sistem de navigație Plus, instalează noua bază de date pentru
navigație.
Reține
Deoarece datele de navigație sunt salvate pe cardul SD, care rămâne în autovehicul,
cardul poate fi expus unor influențe ambientale extreme. Pentru a asigura o
funcționare impecabilă a sistemului de navigație, sistemul tău de navigație acceptă
numai carduri SD aprobate de către CUPRA. În cazul în care cardul tău original
se pierde sau se deteriorează, poți obține un card de schimb de la partenerul tău
de service CUPRA local.
MapCare nu este disponibil pentru autovehicule din Marea Britanie. Reține faptul că
unica posibilitate de a actualiza sistemul de navigație este prin achiziționarea
unui card SD de la un partener de service.